Împreună vom fi teatru

Vineri, 17 noiembrie 2017, a avut loc primul eveniment marca Amfiteatru 10 și asta numai datorită celor care au participat într-un număr foarte mare, venind să vadă spectacolul Atelierului de teatru Toți privesc înainte de Mihai Ignat. Dintre aceştia au făcut parte colegi, părinți, prietenii noştri din Drama Club sau chiar simpli spectatori. Emoționantă a fost, de asemenea,  prezența în sală a profesorilor veniți să-şi susțină elevii.

Vibrația de dinaintea spectacolului, când scaunele se ocupau ușor, ușor, amestecată cu emoția și tremuriciul celor ce așteptau să joace, a renăscut culoarea și senzația specifice festivalului de care le era tuturor dor. Ca mai apoi să privim cu toții către spectacolul care a umplut inimile oamenilor din sală cu bucuria adolescentină de a fi pe scenă și de a juca. Iar acesta este doar începutul!

Echipa Amfiteatru 10 vă mulțumește din tot sufletul ei adolescent pentru faptul că ne-ați sprijinit prin prezență sau contribuții financiare. Sunteți cei care susțin noua generație și, astfel, prietenii festivalului!

Fii pe fază și nu rata următoarele evenimente de dinaintea tsunami-ului adolescentin care va avea loc în perioada 25-28 aprilie 2018! Promitem că ne vom da silința să aducem lumea teatrului cât mai aproape de tine.

Și nu uita, doar Împreună Amfiteatru!

Această prezentare necesită JavaScript.

(Fotografii: Robert Onofrei, Iuliana Balan și Alex Maxim)

*Mulțumiri speciale partenerului GRAND IRISH PUB pentru găzduirea evenimentului și pentru că a făcut posibilă o seară minunată!*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s