Ziua Internațională a Voluntarilor

Astăzi este Ziua Internațională a Voluntarilor, iar noi ne mândrim cu ai noștri, cei care de-a lungul anilor, la fiecare ediție, prin gesturi frumoase, zâmbete și îmbrățișări, au ajutat AmFiTeatru să fie din ce în ce mai puternic! Ne înclinăm cu respect și admirație!

Lumea deja intră în spiritul Crăiunului, iar voluntarii AmFiTeatru ne-au făcut deja cel mai frumos cadou. Nu unul, ci peste 400 de cadouri, scrisori minunate pe care le-am citit și care ne-au ajutat, ne-au impresionat și vrem să mulțumim pentru fiecare în parte. Fiecare gând de „Vreau să ajut și eu!” și fiecare înscriere au creat un grup minunat cu care abia așteptăm să lucrăm. Nu putem decât să le mulțumim pentru acest cadou, pentru entuziasm si că ne-au încălzit cu energia lor în această iarnă! Săptămâna asta i-am cunoscut și am făcut schimb de zâmbete calde cu toții, iar asta a făcut prima ninsoare din an și mai specială!

Suntem acum cu un pas mai aproape de AmFiTeatru 12, un pas important, care ne-a ajutat să întrevedem puțin din cum va arăta Casa Tineretului în luna aprilie 2020, când va fi din nou gazdă mării albastre de tineri în tricouri de voluntari. Cea de-a 12-a ediție a Festivalului adolescent AmFiTeatru se conturează din ce în ce mai mult pe zi ce trece, iar schița arată foarte bine, abia așteptăm să trecem la culoare!

Le urăm celor peste 400 de voluntari AmFiTeatru un vibe foarte foarte bun, mult chef de treabă și să ne revedem cu bine la prima acțiune AmFi!

Voluntariatul este o formă de donaţie, dar nu de bani sau obiecte, ci de timp şi de muncă, înseamnă o reţea de prieteni împlicaţi întru-un proiect – de asistenţă socială, ecologic, educaţional sau de comunicare – în care prietenia dă rezultatele în beneficiul asociaţiei şi al comunităţii sau societăţii. Pe plan personal, voluntariatul este o experienţă unică, înseamnă bucuria de a ajuta şi de a fi alături de cei care au nevoie, este o oporunitatea de a face o schimbare şi de a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni şi contribuie la creşterea respectului de sine.

Etichetat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.