Joia tineretului

JOIA TINERETULUI – o zi pe lună dedicată adolescenței – te aşezi pe scaunul roşu al teatrului şi te vezi pe tine, cu toate întrebările şi bucuriile acestei vârste. Vino şi fii adolescent mai mult decât oricând!


Mulțumim domnului Traian Apetrei, Director general al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani, care ne încurajează și ne susține în această activitate cu încredere în ceea ce putem face:

„Joia tineretului” – o alăturare de cuvinte care – poate – nu spune mai nimic tinerilor de acum. Sunt cuvinte care trezesc o anume nostalgie părinților ai căror copii sunt la vremea descoperirilor. Iar, dincolo de nostalgie, se mai află ceva în pomenita „construcție”, ceva, aș zice eu,ce ține de esențial pentru viață: entuziasmul, „sarea și piperul vieții“, vremea viselor în care orice este posibil. Cred că fără entuziasm, fără această încredere că se pot muta și munții, lumea nu s-ar fi înălțat dincolo de condiția de culegător. „Joia tineretului” delimita limite temporale în care, în regimul trecut, tinerilor le era îngăduit să uite de producțiile record, de fel de fel de munci umilitoare.

JOIA TINERETULUI de acum se vrea – sper – o uitare pentru câteva ceasuri a nemiloasei reguli a cererii și ofertei, urmând să fie așezate în loc bunătatea și frumusețea pe care tinerii le mai pot oferi fără un gând ascuns de profit.  Joia tineretului poate fi apreciată și ca o excelentă idee în virtutea căreia tinerii să fie adunați în jurul artelor și al vieții spirituale, în general.

Vis de vară în miez de iarnă

Începem anul cu spectacolul prietenilor de la Trupa de teatru ALTER (Liceul Pedagogic „N. Iorga” Botoșani) VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ după William Shakespeare, în care își face apariția spiridușul Puck, un încurcă-lume pus mereu pe șotii.

Premieră: MÂINE VOM FI FERICIȚI

Continuam serile în care suntem împreună, comozi și curioși în scaunele rosii ale teatrului și săptămâna asta! JOIA TINERETULUI aduce cu ea o noua premiera marca Atelierul de teatru, motiv pentru care Mâine vom fi fericiți! Noi promitem să împărțim din fericirea celor de pe scenă, tot ce trebuie să faceți e să veniți JOI, … Continuă lectura Premieră: MÂINE VOM FI FERICIȚI

Peter Pan la Joia tineretului

14 noiembrie 2019 este o nouă Joia tineretului, eveniment marca AmFiTeatru, prin participarea trupei Drama Club Botoșani de la Colegiul Național „A.T. Laurian”. Anul acesta, la AmFiteatru  11, Drama (așa cum i se spune prin festivaluri) s-a prezentat, ca în fiecare an, cu o premieră „nou-nouță” special pentru AmFiTeatru, cu spectacolul Peter Pan după J. … Continuă lectura Peter Pan la Joia tineretului

Mai mergem puțin apoi ne-ntoarcem la JOIA TINERETULUI

„Oricine are o viață lăuntrică pe care ar vrea să și-o exteriorizeze. Dar greutatea e tocmai asta: să reușești să exteriorizezi doar atât cât este necesar, în echilibru cu ceilalți. Noi nu ne aflăm deloc în piesă, iar actorii ne privesc din afară. Poți trăi în fața unei oglinzi care nu se mulțumește să te … Continuă lectura Mai mergem puțin apoi ne-ntoarcem la JOIA TINERETULUI

Exerciții de respirație

Joia tineretului a fost de fiecare dată ca exercițiul acela de dimineață pe care îl faci cu geamul deschis după ce ai dormit adânc și simți că te trezești de-a binelea. Toate astea, doar că pentru suflet. De fiecare dată am făcut un pic de gimnastică pentru suflet, am râs, am și plâns, dar în … Continuă lectura Exerciții de respirație

Alice în Țara Minunilor

Iată că a venit și prima Joi a tineretului pe anul ăsta. Ne vedem joi, evident, 14 februarie ora 17:00 la primul eveniment AmFiTeatru 11: Alice în Țara Minunilor spectacolul Atelierului de teatru al Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Prin Joia Tineretului nu doar aducem un pic din energia #împreunăAmFiTeatru, ci și ajutăm festivalul să crească … Continuă lectura Alice în Țara Minunilor

Deșteptarea primăverii

Cum am ajuns pe lume? De ce suntem pe lume? O tragedie a copiilor, “Deșteptarea primăverii” este un spectacol despre adolescență. Îți va aminti de clipele în care erai mai deschis cu prietenii decât cu părinții, de întrebarile la care nu găseai un răspuns și de momentele în care ai vrut să te cunoști deplin, … Continuă lectura Deșteptarea primăverii

Toți privesc înainte la Joia Tineretului

Deși acum festivalul e doar la o aruncătură de gând distanță, aventura ce poartă numele de AmFiTeatru 10 a început de ceva  vreme. Seria evenimentelor pentru comunitatea botoșăneană ne dă entuziasmul de a începe în forță festivalul! Astfel, vei avea prilejul să fii spectator JOIA TINERETULUI 12 aprilie, ora 18:00 la Casa Tineretului, la spectacolul … Continuă lectura Toți privesc înainte la Joia Tineretului

Dragă prietene, PREMIERĂ

Atelierul de teatru începe primăvara cu o premieră. DRAGĂ PRIETENE, este o adaptare de Anamaria Rusu după „Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky în care fiecare adolescent, indiferent de imaginea pe care o are/și-o creează, simte la un moment dat timiditatea. DRAGĂ PRIETENE, este spectacolul care te face să-ți fie dor de amicul cu … Continuă lectura Dragă prietene, PREMIERĂ

CARAJALE în Joia tineretului

Joi e despre voi! AmFiTeatru vă oferă încă un prilej de a intra în week-end cu fericire dublă! Continuăm seria spectacolelor despre și pentru voi din Joia Tineretului cu cel al trupei Drama Club – Carajale! Așa că ia-ți prietenii și vino pe 22 februarie, ora 18:00 la Casa Tineretului pentru un zbor al cunoașterii … Continuă lectura CARAJALE în Joia tineretului

CUM NE PLACE la Joia Tineretului

JOIA TINERETULUI – o zi pe lună dedicată adolescenței – te aşezi pe scaunul roşu al teatrului şi te vezi pe tine, cu toate întrebările şi bucuriile acestei vârste. Vino şi fii adolescent mai mult decât oricând! Începem cu mult entuziasm JOI, 25 ianuarie, ora 1800 la Casa Tineretului cu spectacolul cum ne place al … Continuă lectura CUM NE PLACE la Joia Tineretului

Joia tineretului

Pentru că mai e ceva timp până la începerea festivalului (la sfârșitul lui aprilie 2018), iar nerăbdarea e mare, AmFiTeatru 10 propune până atunci câte o zi din fiecare lună dedicată teatrului adolescent – JOIA TINERETULUI – zi care se dorește a fi un punct de întîlnire în comunitatea adolescenților botoșăneni, prin teatru și artă. … Continuă lectura Joia tineretului

Teatrul „Eminescu”, actori cu știință și har de la Dumnezeu întru conducerea adolescenților prin grădinile Thaliei, Festivalul AmFiTeatru, trupele de teatru constituite din liceeni își propun împreună să vorbească prin teatru despre viață tinerilor – și asta într-o zi din fiecare lună, mereu JOIA – zi aleasă și cu intenția îmbunării părinților care, altădată, în „Joia tineretului”, uitau și ei rigorile unui regim care controla totul, până și lungimea uniformei elevilor.
Când Teatrul „Eminescu” tocmai ce a aniversat împlinirea a 60 de ani de la constituirea primei trupe proprii, și înaintea ediției Amfiteatru 10, perindarea pe scena botoșăneană a acestor grupuri de tineri iubitori de teatru îmi întărește sentimentul că, în adevăr, viața teatrală va continua mereu la Botoșani, indiferent de vremelnicele neajunsuri administrative.

Așadar, tineri adolescenți, bucurați- vă prin teatru, această „inimă a civilizației”, această minunată construcție artistică a lui homo sapiens!Este cu totul tonifiant gândul că ceva anume – în acest caz, teatrul – va dăinui la nesfârșit! (Traian Apetrei, Director general al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.